Studenții români vor putea rămâne în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor

Studenții români vor putea rămâne în Marea Britanie până la doi ani după finalizarea studiilor
Publicat: 11/09/2019, 16:25

În baza reglementărilor în vigoare, introduse de fostul premier Theresa May în perioada în care era ministru de Interne, studenții pot rămânne în țară pentru patru luni după finalizarea studiilor.

„Contribuția importantă pe care studenții străini o aduc țării și universităților noastre este atât culturală cât și economică. Prezența lor este în avantajul Marii Britanii”, a transmis ministrul Educației, Gavin Williamson, într-un comunicat.

Această măsură, continuă el, „va permite prestigiosului nostru sector al învățământului superior să continue să-i atragă pe cei mai talentați în Marea Britanie”.

Guvernul a anunțat că noua măsură le va permite celor care finalizează studiile în regat să muncească sau să-și caute de lucru, cu orice nuivel de calificare.

Numărul studenților beneficiari ai acestui program este nelimitat.

Măsura urmează să se aplice începând de anul viitor celor care încep un prim ciclu sau un ciclu superior într-o „universitate britanică sau o instituție de învățământ superior de încredere, care a trecut proba în domeniul gestionării controlului imigrației”.

În Marea Britanie studiază în fiecare an aproximativ 450.000 de tineri din diferite state ale lumii.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Criminalul de 16 ani din Crângași avea porecla "Beleaua" și era în atenția poliției. Ce...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Mihai Albu, noi detalii ÎNFIORĂTOARE despre lupta cu cancerul de prostată: „A fost o operație...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Cum se modifică alocațiile pentru copii! Schimbări importante în lege
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
A venit vestea cea mare pentru cei cu MAȘINI DIESEL. S-a întâmplat chiar astăzi, 17...
Pensionarii care primesc câte 1.000 de lei în plus. Măsura nu se aplică în toată...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"Cumva bănuiam ceva". Anca Dumitra, declarații despre sarcină. Emoțiile prin care trece în această perioadă
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
De ce scrisul de mână este mai bun pentru memorie?
×